Silviu e instalator și după ce a tras din greu la o firmă de construcții din Pitești, orașul lui de baștină,  s-a trezit într-o zi de martie că a rămas fără loc de muncă. Firma avea niște probleme și aproape 20 de oameni s-au trezit că sunt trimiși acasă.

Situația familială a argeșeanului nu era una tocmai roz, pentru că soția lui avea un salariu care de abia dacă acoperea rata la apartament și plata facturilor lunare. După câteva săptămâni de trimis cv-uri și întrebat în stânga și în dreapta, Silviu a auzit de la un prieten, fost coleg de șantier, care lucra undeva în apropiere de Constanța, că se demarează niște lucrări pentru ridicarea unui complex rezidențial și că ar fi nevoie de niște oameni. Așa a ajuns el să lucreze, din mai 2015, la malul mării. Ioana, soția lui, a rămas în Pitești și el s-a mutat la 350 de kilometri depărtare de casă.

Dorul de casă și iubirea pentru nevastă l-au determinat pe Silviu să facă un gest – considerat de mulți bărbați – eroic. În fiecare vineri după-amiaza străbate, cu mașina sau cu trenul, lunga distanță până acasă, doar ca să-și vadă nevasta care-l așteaptă, invariabil cu salată de boeuf sau de vinete, în funcție de sezon (uneori cu sarmale), vin de-acasă de la Pițigaia, o bere rece și un ness cum numai ea face.

”E departe, dar nimic nu se compară cu sarmalele făcute de Ioana. Și cu vinul de Pițigaia, făcut de socrul meu. Și berea rece băută pe canapeaua mea nu se compară cu una caldă băută cu băieții pe șantier. În plus, nu pot să lași prea mult singură o femeie frumoasă”, glumește instalatorul.

Luni dimineata, cu noaptea în cap, pleacă spre Constanța, ca să ajungă până la 10 pe șantier.

Străbate 2.800 de km pe lună, doar ca să fie acasă cu ea. Acum urmează să vină vara și, ca anul trecut, Ioana o să fie cea care o să meargă mai des la mare, pentru a fi alături de Silviu.

Povestea lor rămâne, totuși, una dintre cele mai frumoase povești de iubire ale unor oameni simpli, care au reușit să pună ștampila de ”acasă” oricărui moment petrecut împreună.